Despre biserica

Misiunea “Sf. Ioan Botezatorul” isi desfasoara serviciile religioase in capela scolii St. Jeanne de Lestonnac, aflata la adresa: 16791 East Main St., Tustin, CA 92780

Programul duminical incepe la ora 10:00am si dureaza circa o ora si 15 minute.

Programul consta din celebrarea Liturghiei si o predica de circa 15-20 de minute in care se explica si se aprofundeaza textul evanghelic citit in ziua respectiva.

Cel putin odata pe luna, dupa terminarea serviciului religios, are loc o masa sau se serveste cafea si snacks, ceea ce da oportunitatea tuturor celor prezenti sa se socializeze.

Membrii bisericii “Sf. Ioan Botezatorul” incearca sa traiasca in mob activ, atat la nivel individual cat si comunicatar, cele trei vocatii ale lui Isus Cristos (preot, profet si rege):

  • Vocatia preoteasca: participarea regulata la biserica si rugaciunea individuala, care da sansa fiecarei persoane sa comunice direct cu Dumnezeu.
  • Vocatia profetica: ascultarea Cuvantului lui Dumnezeu in fiecare duminica si lectura Bibliei in mod individual.
  • Vocatia regeasca: slujirea aproapelui. “Cine vrea sa fie mai mare peste voi sa fie slujitorul tuturor”, le-a spus Isus celor ce-l urmau.

De la infiintarea ei in ultima duminica a lunii noiembrie 2009, biserica “Sf. Ioan Botezatorul” din Tustin s-a implicat in diverse actiuni de slujire a aproapelui si a comunitatii atat din Statele Unite cat si din Romania. Din aceste actiuni, amintim:

  • Sprijinirea unui orfelinat in Romania.
  • Ajutorarea unui shelter in Santa Ana.
  • Sprijinirea unui grup de copii olimpici romani, premitati de NASA, sa vina la Los Angeles sa isi ridice premiile.
  • Sprijinirea noilor veniti in Statele Unite sa se integreze.
  • Actiuni civice pentru promovarea a diferite cauze care preocupa sau intereseaza comunitatea romaneasca.

Biserica “Sf. Ioan Botezatorul” este pastorita de parintele Cristian (Chris) Terhes.

Pr. Terhes a venit in Statele Unite in 2002, a obtinut un Master in Professional Communication la California State University – Fullerton si, pe langa ca e preotul acestei biserici, lucreaza ca Director of Business Intelligence pentru o companie medicala din Irvine. Este colaborator al mai multor reviste romanesti din Statele Unite si co-fondatorul organizatiei Romanian Community Coalition, cea mai larga organizatie din Statele Unite care are ca scop promovarea comunitatii romanesti, intarirea legaturii dintre Romania si Statele Unite, si sprijinirea luptei pentru combaterea coruptiei din Romania.

Crestinismul este un mod activ de a fi zi de zi, clipa de clipa, care nu se rezuma numai la putinul timp petrecut in biserica. Incerc prin predicile mele sa le descoper oamenilor mesajul Scripturii, care ne cheama la a fi activi in a face binele si a-i ajuta pe cei din jurul nostru, iar prin actiunile comunitatii noastre sa punem acest mesaj in aplicare. Oricine este binevenit in mijlocul nostru si il asiguram ca se va simti ca intr-o familie“, a spus Pr. Chris Terhes.

Pr. Terhes poate contactat la cterhes@gmail.com sau 714-746-0623.

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *