Misiunea “Sf. Ioan Botezatorul” din Tustin, Calif. – de cinci ani “punte” intre SUA si Romania

Comunitatea greco-catolica “Sf. Ioan Botezatorul” din Tustin, Calfiornia, si-a serbat duminica, 18 ianuarie, hramul si cinci ani de existenta.

Evenimentul a adunat impreuna un numar mare de romani, reprezentanti ai principalelor organizatii romanesti din sudul Californiei, Consulul General al Romaniei la Los Angeles Eugen Chivu si Congresmenul Loretta Sanchez, co-presedinte al grupului de prietenie cu Romania din Congresul SUA.

Congresmenul Loretta Sanchez a venit impreuna cu sotul si a participat activ la Liturghie alaturi de credinciosii prezenti. Dupa terminarea Liturghiei aceasta a vorbit audientei despre importanta legaturii dintre Romania si Statele Unite, iar apoi a oferit un interviu in exclusivitate pentru Romanian Community Coalition.

Evenimentul a inceput cu celebrarea Sfintei Liturghii, la care a participat si pr. Vasile Gorzo, de la biserica greco-catolica din Los Angeles, si pr. Calin Tamiian, de la biserica greco-catolica din Oxnard.

14 DSC00527

Pornind de la textul evanghelic citit (Luca 3, 7-14), preotul bisericii Chris Terhes a aratat ca atunci cand oamenii il intrebau pe Ioan Botezatorul “ce sa facem deci?”, ca sa-l poata primi pe Isus, acesta nu le-a cerut oamenilor acte religioase sterile, ci fiecare sa faca ceea ce este corect si just in raport cu cei din jur: vamesilor sa nu ia taxe mai mari decat trebuie, iar soldatilor sa nu abuzeze de puterea lor.

“Un crestin nu poate sta pasiv la ce se intampla in jurul sau, crezand ca printr-o simpla rugaciune sau participarea la biserica odata pe saptamana si-a indeplinit datoria. Credinta inseamna actiune, iar daca cu adevarat crezi in Dumnezeu atunci trebuie sa te implici sa faci o lume mai buna in jurul tau”, a spus pr. Terhes.

Predica pr. Chris Terhes

Dupa Liturghie s-a dat citire unei scrisori din partea Preasfintiei Sale John Michael Botean, episcop greco-catolic de SUA si Canada, care a laudat comunitatea din Tustin pentru progresul pe care l-a facut in acesti ani.

“Orice inceput este greu, dar voi ati trecut de aceasta faza. Sunteti acum o prezenta importanta in comunitatea voastra si o voce puternica atat aici, cat si in tara”, a spus episcopul Botean.

Episcopul Botean a spus ca prezenta Congresmenul Loretta Sanchez si al Consulului General Eugen Chivu “onoreaza nu numai comunitatea voastra misionara, dar si intreaga Biserica Greco-Catolica atat de aici cat si din tara de origine”.

S-a dat citire apoi unei scrisori din partea Ambasadorului Romaniei in Statele Unite, domnul Iulian Buga, in care acesta a vorbit despre importanta relatiei dintre Romania si Statele Unite, si rolul comunitatii romanesti in intarirea legaturii dintre cele doua tari partenere.

“Folosesc acest prilej pentru a va impartasi sentimentul meu de apreciere pentru prezenta dumneavoastra in SUA si pentru demnitatea cu care reprezentati Romania”, a spus Ambasadorul Buga adresandu-se comunitatii greco-catolice “Sf. Ioan Botezatorul” din Tustin.

Ambasadorul Buga a remarcat “sprijinul constant al intregii comunitati romanesti din SUA pentru asumarea de catre Romania a valorilor democratice”. “Cred cu convingere in rolul esential pe care-l joaca comunitatea romano-americana in consolidarea si extinderea Parteneriatului Strategic dintre Romania si SUA si in sprijinul semnificativ oferit de aceasta in relatia cu autoritatile americane”, a continuat acesta.

“Sunteti o comunitate activa, solida, bine ancorata in realitatile societatii americane, cu conexiuni importante, date de calitatea umana si excelente calificari profesionale. Convingerea mea este ca participarea dumneavoastra la transmiterea unor semnale de suport catre politicienii din circumscriptiile dumneavoastra nu va ramane fara ecou”, a spus Ambasadorul Buga.

“In acest context, doresc sa adresez felicitari Parintelui Chris Terhes si Romanian Community Coalition, voci puternice ale comunitatii romanesti din California care, prin contactele stabilite cu oficiali americani si romani, contribuie la sprijinirea democratiei in Romania si intarirea relatiei dintre Romania si Statele Unite”, a concluzionat Ambasadorul Buga scrisoarea citata.

A fost invitat apoi sa vorbeasca domnul Eugen Chivu, Consulul General al Romaniei la Los Angeles, care a intarit importanta comunitatilor romanesti din SUA si a scos in evidenta implicarea acestei comunitati in consolidarea relatiei dintre Romania si SUA.

Eugen Chivu - Consulul General al Romaniei la Los Angeles

Parintele Chris Terhes, preotul bisericii, a trecut in revista apoi istoricul misiunii greco-catolice “Sf. Ioan Botezatorul”, cum a inceput, cu ce idealuri a pornit, si cateva dintre obiectivele pe care le-a realizat.

O caracteristica a Misiunii “Sf. Ioan Botezatorul” din Tustin, California, este ca membrii ei se implica atat in activitati religioase, cat si sociale si civice, cu precadere in actiuni pentru intarirea relatiei dintre Romania si Statele Unite, si lupta impotriva coruptiei din Romania.

“In aceste timpuri in care Rusia devine tot mai agresiva, este in interesul Romaniei si spre binele tuturor romanilor ca legatura cu Statele Unite sa fie cat mai puternica”, a spus pr. Terhes.

Acesta i-a facut apoi o scurta prezentare Congresmenul Loretta Sanchez, in care a scos in evidenta activitatea acesteia in favoarea Romaniei, dupa care a invitat-o sa vorbeasca.

Congresmenul Sanchez este membru al Subcomisiei pentru Forte Strategice din Congres, care se asigura ca Statele Unite sunt pregatite sa raspunda potrivit unui atac nuclear sau balistic. Aceasta este subcomisia care supravegheaza dezvoltarea bazei militare americane de la Kogalniceanu, pe care Congresmenul Sanchez a vizitat-o de mai multe ori, si scutul anti-racheta de la Deveselu din Romania.

Congresmena Loretta Sanchez

In discursul ei Loretta Sanchez, aflata pentru prima data in mijlocul unei comunitati romanesti, a vorbit despre experienta sa ca fiica de emigranti si cat de important este sa iti pastrezi identitatea in Statele Unite.

Aceasta a scos apoi in evidenta relatia foarte stransa dintre Romania si Statele Unite, si faptul ca Misiunea “Sf. Ioan Botezatorul” este o “punte” intre cele doua tari.

“Romania este un aliat incredibil al Statelor Unite si avem nevoie de ea. Avem nevoie de Romania. Si voi, comunitatea voastra, este puntea cu membrii familiilor voastre, prietenii pe care i-ati lasat in spate, sa-i faceti sa inteleaga aceasta importanta alianta. Din acest motiv am fost unul dintre fondatorii grupului de prietenie cu Romania din Congres. Pentru ca mergand, vazand si intelegand importanta aliantei NATO intr-un timp atat de dificil, si parca e tot mai dificil, am pornit grupul de prietenie sa informam restul membrilor din Congres despre ceea ce se intampla in Romania”, a mai spus aceasta.

“Am vizitat baza de langa Constanta cand era doar la inceput. Aveam atunci poate 15 militari americani acolo alaturi de militari romani. Iar acum, ultima data cand am fost acolo, in iulie, au fost 1,300 militari americani care treceau aproape zilnic prin acea baza”, a adaugat aceasta.

Congresmena Loretta Sanchez

Situatia din Ucraina “este alarmanta”, a spus Loretta Sanchez. Aceasta a afirmat ca s-a ridicat problema in Congres pentru a oferi sprijin in bani pentru Ucraina, sa se trimita trupe, sa se intareasca institutiile statului pentru a impinge inapoi agresiunea Rusiei.

“Intelegem de asemenea la ceea ce ochii lui Putin privesc si ce doreste. Iar ca aliat NATO va spun, conlucram cu guvernul vostru acolo, in Romania, sa ne asiguram ca Romania ramane libera (free) si in democratie. Asta este ceea ce fac in Congres.

Si da, chiar si in Romania, am vazut diferitele factiuni si haosul politic, coruptia. Nu putem inchide ochii la ceea ce se intampla. Dar trebuie sa ne amintim ca trebuie sa dam o sansa poporului roman sa aiba optiuni/libertati pentru democratie, pentru religie. De aceea lucrez impreuna cu parintele [Terhes].

Parintele vine la mine la birou destul de des cu informatii, cu strategii cum am putea continua sa lucram pentru poporul roman”, a spus Sanchez.

Discursul integral din biserica al Lorettei Sanchez poate fi urmarit mai jos:

La final, Congresmenul Loretta Sanchez a oferit Misiunii “Sf. Ioan Botezatorul” un certificat de recunoastere din partea Congresului SUA pentru activitatea pe care o desfasoara in folosul comunitatii.

Certificat din partea Congresului SUA oferit misiunii Sf. Ioan Botezatoul

Certificat de la Congres oferit Misiunii Sf Ioan Botezatorul

 

De surprize a avut parte, insa, si Congresmenul Loretta Sanchez.

Prima surpriza a constat in citirea unei scrisori adresate Lorettei Sanchez de puscasii marini (US Marines) stationati la baza militara de la Kogalniceanu. Militarii americani au vorbit despre experienta pozitiva pe care o au in Romania si i-au multumit acesteia pentru tot ce a facut in acesti ani pentru a intari relatia Statelor Unite cu Romania si cu poporul roman.

Mesaj US Marines and Sailors stations in Romania

Surpriza a fost cu atat mai mare cu cat scrisoarea a fost citita de Brandon Nicholas Sandu, fiul unei familii de romani care este inrolat in programul Young Marines si va intra in armata dupa ce termina liceul.

Congresmena Loretta Sanchez - reactie la citirea scrisorii militarilor americani de la baza Kogalniceanu din Romania

Congresmenul Loretta Sanchez – reactie la citirea scrisorii militarilor americani de la baza Kogalniceanu din Romania

A doua surpriza a constat in oferirea Lorettei Sanchez din partea Romanian Community Coalition, cea mai larga organizatie romaneasca din SUA (www.coalitiaromanilor.org) – condusa de pr. Chris Terhes -, a unui premiu in semn de recunoastere pentru dedicatia si toata activitatea pe care a desfasurat-o in Congress pentru intarirea relatiei dintre Romania si Statele Unite.

Loretta Sanchez - award din partea Romanian Community Coalition

Evenimentul s-a terminat cu o masa festiva pregatita de inimoasele doamne ale comunitatii “Sf. Ioan Botezatorul”.

142 1 Hram-84 144 Hram-86 145 Hram-87 146 Hram-83 147 Hram-88

Mai multe fotografii pot fi accesate la adresa: https://www.facebook.com/media/set/?set=a.990954904267304.1073741834.184653674897435&type=1

Impresii

Comentand dupa eveniment, Eugen Chivu – Consulul General al Romaniei la Los Angeles – a spus: “Pe langa celebrarea hramului si a cinci ani de existenta, evenimentul de la biserica greco-catolica “Sf. Ioan Botezatorul” din Tustin a reusit sa creeze inca o punte intre Romania si Statele Unite prin aducerea la un loc a unui reprezentant american de cel mai inalt nivel din Congresul SUA, al Guvernului Romaniei – prin Consulul General – si comunitatea romaneasca din zona.

Prin ceea ce a facut si face aceasta comunitate a aratat inca o data ca, desi departe de tara, este preocupata permanent de destinele Romaniei. A fost un eveniment foarte reusit care va ajuta la intarirea relatiei dintre Romania si Statele Unite.”

Ionela Kloes, presedinta organizatiei Viitorul Roman Society – infiintata in 1926 -, a laudat prestatia Congresmenului Sanchez si deschiderea pe care aceasta a aratat-o fata de romani.

“Am stat langa ea in banca si am fost impresionata cum se straduia sa citeasca si sa cante in romana Liturghia. Are un caracter deosebit si prin tot ceea ce a facut poate fi considerata un prieten bun al Romaniei. Multumesc Misiunii “Sf. Ioan Botezatorul” pentru ca ne-a dat oportunitatea sa o cunoastem”, a spus Ionela Kloes.

Ady Simion, presedinte al organizatiei “Romani in Los Angeles”, a spus: “Am ramas foarte impresionat de deschiderea aratata de Congresmenul Loretta Sanchez si de faptul ca e atat de implicata in probleme ce tin de securitatea si siguranta Romaniei. Este un avantaj pentru Romania ca Loretta Sanchez e aproape de problemele Romaniei iar comunitatea noastra este aproape de ea pentru a o sprijini sa ajute Romania si mai mult.”

Ioana Ciupe, membra a bisericii, a spus: “Ascultand la scrisoarea episcopului, Ambasadorului Romaniei la Washington, la cele spuse de Consulul General al Romaniei la Los Angeles si Congresmenul Sanchez mi-am dat seama cat de important a fost ca ne-am implicat in toti acesti ani si in proiecte civice. Ma bucur ca sunt parte din aceasta comunitate si ca, prin tot ceea ce am facut in acesti ani, am putut ajuta Romania. ”

Carmen Marginean a spus: “Loretta Sanchez este o adevarata doamna, foarte abordabila, calda si devotata oamenilor. Discursul ei mi-a facut sa-mi curga lacrimile si sunt sigura ca nu am fost singura. Am simtit-o atat de aproape de oameni si foarte dedicata in ceea ce face. A fost o onoare sa fiu in aceeasi incapere cu ea si sa schimb cateva cuvinte. Ii multumesc Lorettei Sanchez pentru tot ceea ce face si avem nevoie de mai multi ca ea in Congres!”

Mihaela Carmen, venita din Los Angeles pentru eveniment, a spus: “Multumim ca ne-ati primit in mijlocul vostru. Ma bucur ca am reusit sa fiu alturi de voi. Intotdeauna o placere sa va vad si sa va revad. Sunteti o comunitate frumoasa care munceste impreuna pentru pastrarea rostului romanesc adapatandu-l la viata americana. Credinta ne uneste si ies lucurui bune. Nu e usor sa fim departe de tot ce inseamna Romania si va multumim ca ne ajutati sa ne reconectam cu traditia prin cuvantul lui Dumnezeu, ca ne tineti la curent cu ce se mai intampla si cum putem influenta viata altora in bine. Va admir si va doresc putere, credinta ca se poate si mai bine. La cat mai multi ani si la mai mare.“

Doina Pintea a spus: “Am apreciat foarte mult faptul ca Loretta Sanchez a acceptat invitatia sa participe la hramul si aniversarea bisericii noastre. Mi-a placut faptul ca s-a afiliat cu noi, fiind si ea o emigranta, si prin pozitia si activitatea ei ajuta la securitatea Romaniei.”

Daniel Edu a spus: “Cand am ascultat-o pe Congresmenul Loretta Sanchez am simtit ca e una dintre noi, mai ales pentru ca a crescut intr-o familie de emigranti. Sunt foarte bucuros ca a acceptat invitatia sa vina la biserica unde a fost foarte prietenoasa. Ca romani traitori in diaspora dar preocupati de soarata Romaniei, suntem foarte norocosi sa o avem in Congres. A mentionat ca usa biroului este mereu deschisa, asa ca am sa-mi fac o programare.”

“Multumesc tuturor celor care ne-au fost alaturi in toti acesti ani si au avut incredere in noi. Orice persoana va gasi in aceasta comunitate o familie si oportunitatea sa se implice in ce activitati se regaseste, fie acestea religioase, sociale sau civice. Important este sa aplicam Cuvantul Domnului in viata de zi cu zi si sa incercam sa facem o lume mai buna in jurul nostru. Relatia cu Statele Unite este esentiala pentru securitatea si prosperitatea Romaniei, de aceea ne vom implica si pe mai departe pentru a ajuta la intarirea acestei relatii astfel incat si romanii din tara sa fie in siguranta si sa se bucure de oportunitatile pe care le avem noi in Statele Unite”, a concluzionat pr. Chris Terhes.

Adresa bisericii este 16791 East Main St., Tustin, CA 92780, iar Liturghia incepe in fiecare duminica la ora 10:00am. Mai multe detalii la www.sfioan.org.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *